Noutati
Gilenya 0,5 mg capsule (fingolimod): Riscuri legate de efectul medicamentului asupra sistemului imunitar
Data: 11/01/2016
Stimate Profesionist din domeniul sănătății,
În acord cu Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, compania farmaceutică Novartis dorește să vă informeze cu privire la modificările recente aduse Informațiilor despre produs cu privire la efectele imunosupresoare ale medicamentului fingolimod (Gilenya) și să profite de această ocazie pentru a vă aminti unele recomandări importante de administrare.
Rezumat
Reacțiile adverse enumerate mai jos au fost raportate la pacienții cărora li s-a administrat fingolimod.
- Carcinom bazocelular
- Leucoencefalopatie multifocală progresivă (LMP):
-Înainte de începerea tratamentului cu fingolimod, trebuie efectuat un examen RMN inițial (de obicei, în termen de 3 luni), ca reper.
-În timpul efectuării examenului RMN de rutină, medicii trebuie să fie atenți pentru a depista leziuni care să sugereze prezența LMP.
-Dacă se suspectează prezența LMP, trebuie efectuat imediat un examen RMN în scop diagnostic și trebuie întrerupt tratamentul cu fingolimod până la excluderea diagnosticului de LMP.
- Alte infecții cu agenți patogeni oportuniști, inclusiv infecții ale sistemului nervos central
-La pacienții cu infecție activă gravă, trebuie amânată începerea tratamentului până la rezolvarea acesteia.
-Dacă pacientul dezvoltă o infecție gravă, trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului și evaluarea cu atenție a raportului beneficiu-risc înainte de reînceperea tratamentului.
- Se continuă administrarea după îndeplinirea cerințelor privind monitorizarea hemoleucogramei (HLG).
Medicamentul fingolimod este autorizat ca unic tratament de modificare a bolii pentru scleroză multiplă recidivantă-remitentă extrem de activă.
Din cauza efectelor sale imunosupresoare, fingolimod poate determina apariția unor reacții adverse grave. În acest sens, au fost recent actualizate Informațiile despre medicamentul fingolimod.
- Carcinom bazocelular
Pacienții cu neoplazii active cunoscute (inclusiv CBC) nu trebuie tratați cu fingolimod.
- Infecții oportuniste
Medicilor prescriptori li se amintesc următoarele:
-Începerea tratamentului trebuie amânată la pacienții cu infecție activă gravă până la rezolvarea acesteia.
-Trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului dacă pacientul dezvoltă o infecție gravă și trebuie evaluat cu atenție raportul beneficiu-risc înainte de reînceperea tratamentului.
-Eliminarea fingolimod poate dura până la două luni după întreruperea tratamentului. Prin urmare, vigilența privind depistarea infecțiilor trebuie să continue în toată această perioadă.
- Leucoencefalopatie multifocal progresivă (LMP)
- Limfom
- Monitorizarea hemoleucogramei
Pentru informații complete privind profilul de siguranță al fingolimod și recomandări de prescriere, consultați informațiile privind produsul.
Apel la raportarea de reacţii adverse
Este important să raportați apariția oricăror reacții adverse suspectate, asociate cu administrarea medicamentului Gilenya (fingolimod), către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (www.anm.ro), în conformitate cu sistemul naţional de raportare spontană, prin intermediul “Fişei pentru raportarea spontană a reacţiilor adverse la medicamente”, disponibile pe pagina web a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (www.anm.ro), la secţiunea Medicamente de uz uman/Raportează o reacţie adversă, trimisă către:
Centrul Național de Farmacovigilență
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
011478 - Bucureşti
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Totodată, reacțiile adverse suspectate se pot raporta și către reprezentanța în România a Deținătorului autorizației de punere pe piață, la următoarele date de contact:
Novartis Pharma Services Romania SRL
Persoana responsabilă cu activitatea de farmacovigilenţă pentru România: Dr. Andreea Tănăsescu
Str. Barbu Văcărescu nr 301-311, etaj 1, sector 2
020276 - București
Tel: + 40 213129901
Fax: + 021 3104029
E-mail: drugsafety.romania@novartis.com
Coordonatele de contact ale reprezentanței locale a Deținătorului de autorizație de punere pe piață
Pentru întrebări şi informaţii suplimentare referitoare la utilizarea medicamentului Gilenya în condiții de siguranță și eficacitate, vă rugăm să contactați compania Novartis, la următoarele date de contact:
Novartis Pharma Services Romania SRL
Barbu Văcărescu nr 301-311, etaj 1, sector 2
020276 - București
Tel: + 40 213129901
Fax: + 021 3104029
De asemenea, puteți consulta informațiile despre medicament la adresa de web: http://www.ema.europa.eu/ema/
NOUTATI!